Formarea guvernului Bolojan: După ce USR şi-a stabilit miniştrii, duminică PSD şi PNL urmează să-şi aleagă miniştrii care vor intra în noul guvern
Guvernul Bolojan mai face un pas pentru formare după ce ieri USR şi-a stabilit miniştrii care vor intra în noul cabinet, astăzi PSD şi PNL ar trebui să-i aleagă pe cei care vor intra în componenţa noului guvern.
PNL discută intern cu cine să vină la Finanţe în luptă fiind Alexandru Nazare, fost ministru de Finanţe în guvernul Câţu şi actual membru în Consiliu de Administraţie al BNR şi Marcel Boloş, actualul ministru al Fondurilor Europene şi fost ministru al Finanţelor în guvernul Ciucă, când a început derapajul bugetar.
La Fonduri Europene disputa se dă între Marcel Boloş care vrea să-şi menţină poziţia şi Sebastian Burduja, care a pierdut portofoliul de la Energie în favoarea PSD.
PSD-ul trebuie să clarifice cu cine va veni la ministerul Sănătăţii în dispută fiind Alexandru Rogobete şi Adrian Streinu-Cercel. PSD trebuie să stabilească cu cine vine la ministerul Agriculturii, ori rămâne Florin Barbu, aliatul lui Paul Stănescu, baronul PSD sau vine Sorin Moise, susţinut de alt baron la PSD, Mihai Tudose.
USR a stabilit sâmbătă cu cine va veni în viitorul guvern, Oana Ţoiu - ministrul de Externe, Radu Miruţă - ministrul Economiei, Diana Buzoianu - ministrul Mediului şi Ionuţ Moşteanu - ministrul Apărării.
Guvernul Bolojan, va fi format din trei veicepremieri- Marian Neacşu – PSD, eminenţa cenuşie a guvernării Ciolacu, Tanzcos Barna – UDMR, fost ministru al Finanţelor şi Ionuţ Moşteanu de la USR;
Cătălin Predoiu - PNL îşi va păstra poiziţia de ministru de Interne, Radu Marinescu îşi va păstra poziţia de ministru al Justiţiei, Ciprian Şerban de la PSD va deveni noul ministru al Transporturilor, Daniel David – PNL va rămâne ministrul Educaţiei, Cseke Attila de la UDMR va rămâne ministrul Dezvoltării, Florin Manole de la PSD va deveni noul ministru al Muncii, Bogdan Ivan de la PSD va prelua poziţia de ministru al Energiei, iar ministerul Culturii se va duce la Demeter András István de la UDMR.
În această seară sau până mâine dimineaţă trebuie definitivat noul Cabinet, programul de guvernare şi pachetul de măsuri fiscale care ar trebui să intre în vigoare în iulie/august.
Intenţia este ca până marţi, când preşedintele Nicuşor Dan pleacă la reuniunea NATO de la Haga să se aprobe guvernul Bolojan, adică audierea noilor miniştrii, votul Parlamentului şi jurământul de la palatul Cotroceni.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro